Geneva 2010: Ferrari face primii pasi catre hibride. De forma

Ferrari Hy Kers Geneva 2010: Ferrari face primii pasi catre hibride. De formaPresati din toate partile de ecologisti, cei de la Ferrari si-au zis ca nu mai au scapare si trebuie sa mimeze un oarecare interes pentru protectia mediului. Asa ca ne arata un 599 GTB hibrid, dotat cu V12-ele original, dar si cu un motor electric care produce 100 CP si a carui tehnologie deriva din KERS-ul abandonat rapid de Formula 1.

Nu se stie care sunt performantele dinamice, ni se spune doar ca sunt la fel de bune. De fapt nu se dau nici un fel de informatii concrete despre masina, ci se precizeaza doar ca emisiile de CO2 sunt reduse cu 35% in regim mixt.

Pe de alta parte, tot la Geneva a fost prezentat si modelul California cu sistem Stop/Start. Extrem de eficient in oras, avand in vedere ca reduce consumul si emisiile cu fabulosul procent de 6%.

Ferrari vinde cateva mii de masini pe an. Chiar de la ei s-a ajuns la nivelul de poluare actual? Sa fim seriosi.

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.