Stim cum se conduce in Romania si mai stim ca suntem una dintre tarile cu cei mai periculosi soferi din Europa. Stim ca legea se aplica rar si este absolut insuficienta pentru a face ordine in trafic. Masurile noi intarzie sa vina, iar fara ele si fara amenzi aplicate (nu doar prevazute), traficul nostru este o jungla unde legea este dictata de nesimtire, bani, marca masinii si implicit caii putere de sub capota.
Cum se circula si care sunt amenzile in celelalte tari ale Europei?
Telegraph.co.uk are un articol foarte interesant in care explica de ce reusesc strainii sa aiba un trafic civilizat si cat costa acolo sa-ti faci de cap in trafic. Trebuie sa tinem cont ca, pe langa faptul ca au o legislatie care nu prea lasa loc de interpretari si lacune, la ei se si aplica. Constant, astfel incat risti mult mai mult decat in Romania sa te trezesti fara permis si cu amenzi usturatoare. Unele mari, chiar si pentru nivelul castigurilor lor.
1. Germania
Patria autostrazilor fara limita de viteza (mult mai sigure decat soselele noastre cu limita) are niste reguli/legi dure pentru drumurile secundare. Agresivitatea in trafic este pedepsita, sunt foarte multe radare fixe, iar la 16 puncte de penalizare, permisul este suspendat timp de un an de zile. Iata si cateva legi de-ale lor:
- daca ii faci semn altui sofer ca este nebun (doar atat!) esti pasibil de amenda. Daca ii faci acelasi semn unui politist, ai de platit 566 euro. Asta apropo de cocalarii nostri care isi permit sa-i scuipe si sa-i injure pe politistii romani, asta daca nu-s prea nervosi si-i iau direct la bataie.
- daca nu porti centura de siguranta platesti, pe loc, 30 de euro.
- pe drumuri acoperite de zapada, nu ai voie sa conduci cu pneuri de vara. Daca o faci, platesti amenda si asigurarea masinii nu mai acopera daunele in caz de accident.
- nemtii sunt obsedati de pastrarea distantei fata de masina din fata. Au grupuri de cameri special instalate pentru a surprinde acest lucru. Vin cu poze si masuratori, facute de camere video fixe, iar sanctiunile sunt pe masura situatiei semnalate si depind si de situatia in care soferul recidiveaza in aceasta privinta. Nu se precizeaza care sunt – exact – sanctiunile.
- limita alcoolemiei este de 0,5 mg/ml. Daca este depasita, soferul primeste amenda si i se supenda permisul pentru 3 luni, daca este la prima abatere. Pe masura ce alcoolemia este mai mare, creste si amenda si timpul de suspendare a permisului. Pedepse mai mari primesc si cei care recidiveaza.
2. Spania
Are aproximativ 12.000 de kilometri de autostrada, dar soferii spanioli nu sunt chiar o referinta de civilizatie. Claxoneaza si dau “flash-uri”, iar legile nu i-au facut sa se linisteasca in ritmul dorit de autoritati. Viteza maxima este de 120 km/h pe autostrazi, iar taxele sunt destul de mari (ca in Italia si Franta) si cresc in perioada vacantelor, in zonele tranzitate de pe coasta. Cu toate acestea, numarul mortilor in accidente a scazut cu 13% in ultimii ani. Iata cat costa anumite infractiuni:
- cele mai grave (mai mult de 30 km/h peste limita de viteza, condusul sub influenta alcoolului, condusul agresiv/periculos, mai multi pasageri decat permite capacitatea masinii) ajung sa coste intre 300 si 1.500 euro.
- condusul neglijent si parcatul in zone interzise/periculoase sunt pedepsite cu amenda intre 91 si 300 euro si suspendarea carnetului timp de o luna de zile.
- vorbitul la telefon, nepurtarea centurii si stationarea prea indelungata la trecerile de pietoni (!) se sanctioneaza cu amenda de pana la 90 euro.
- la 12 puncte de penalizare, permisul este suspendat, iar aceste puncte de aduna foarte repere – 6 puncte pentru condusul sub influenta alcoolului, tot 6 puncte pentru viteza cu 50 km/h mai mare decat limita si 3 puncte pentru vorbitul la telefon.
- daca soferul este sanctionat de 3 ori intr-o perioada de 2 ani pentru infractiuni grave, permisul este anulat, iar soferul trebuie sa urmeze apoi cursuri speciale de legislatie si educatie rutiera, daca vrea sa obtina din nou permisul.
3. Italia
Se stie faptul ca italienii nu sunt chiar cei mai civilizati soferi din lume, seamana putin cu cei de la noi, mai ales in zona de sud a Italiei. Se spune inca ca acestia s-au schimbat destul de mult in ultimii ani, fortati de amenzile mari. Oricum, italienii sunt oarecum ajutati sa-si pastreze banii de faptul ca politia este obligata sa precizeze exact zonele in care este monitorizata viteza (politia italiana anunta aceste zone pe site-ul www.poliziadistato.it).
- parcarea ilegala si viteza sunt cele mai comune si mai taxate infractiuni.
- 40 km/h peste limita de viteza inseamna 10 puncte de penalizare (la 20 de puncte permisul este suspendat) si 343 euro amenda.
- mersul cu luminile stinse in afara localitatilor se amendeaza cu 33 euro si un punct de penalizare, iar daca intorci pe linia continua, pe un drum national, primesti 10 puncte penalizare si o amenda minima de 1.626 euro.
- partea buna este ca la toate amenzile venite prin posta, proprietarul masinii trebuie sa numeasca persoana care era la volan in momentul constatarii infractiunii. Asa ca puntele se distribuie in familie, in functie de necesitatile fiecaruia.
4. Franta
Francezii sunt destul de haotici si nerabdatori (i-am vazut “la lucru”), dar guvernantii lor au avut grija sa-i mai potoleasca in ultimul timp. Numarul mortilor in accidente este in scadere continua in ultimii 8 ani, iar legile sunt foarte dure pentru cei ce incalca limita de viteza si conduc bauti, acestea fiind principalele doua probleme ale soferilor francezi.
- chiar daca condusul sub influenta alcoolului este inca o problema majora, francezii o limiteaza prin legi draconice. Limita permisa este de 0,5 mg/ml. Peste acesta limita vine o amenda de 135 euro si 3 puncte de penalizare. Peste 0,8 mg/ml soferului i se anuleaza permisul, primeste o amenda de 4.500 euro si poate face maxim 2 ani de inchisoare.
- limitele de viteza sunt ca la noi, iar daca soferul este surprins cu 20 km/h peste limita primeste o amenda de 68 euro si un punct de penalizare. Daca limita este depasita cu peste 30 km/h permisul este suspendat, iar daca se merge cu peste 50 km/h peste limita masina este sechestrata si se plateste o amenda de 1.500 euro.
- daca folosesti un detector de radar si esti prins, platesti o amenda de 1.500 euro, iar masina poate fi confiscata.
Asadar, cum vi se par regulile si amenzile din tarile civilizate ale Europei? Eu vad in ele o sursa de inspiratie pentru politia romana, daca ar vrea intradevar sa faca ordine in trafic. Dar cum sa mai speri ca vor propune niste chestii de-astea, atata vreme cat ei nu aplica nici legislatia actuala…
Sursa: Telegraph
Citeste si Politia s-a trezit. Propune sanctionarea agresivitatii in trafic
10 comentarii pe acest articol
Bugatti Veyron confiscat de politie, in Olanda. Pentru viteza by MOTORSTORY
April 29th, 2010 at 2:26 pm
1[...] Vitezomanul olandez (hmm, eu il inteleg putin) s-a trezit insa cu masina confiscata de politie. Iar cand i-au luat-o i-au spus sa lase si permisul in ea. Asa, in caz ca il asteapta acasa un alt Veyron. Mda, strainii nu se joaca cu chestii de-astea. [...]
Iata ce echipamente speciale are Dusterul lui Basescu by MOTORSTORY
May 10th, 2010 at 4:16 pm
2[...] 1. Cum se conduce in Europa si care sunt sanctiunile [...]
Cum abordezi un drum lung? by MOTORSTORY
June 19th, 2010 at 9:03 am
3[...] Intereseaza-te cu privire la legislatia tarilor prin care vei circula. Amenzile lor sunt mult mai mari, spaga nu merge (in vest) si se poate ajunge si la confiscarea [...]
arhstef
July 16th, 2010 at 11:23 am
4nu vedeti problema la intreaga ei dimensiune…
intai creezi conditii de circulatie (infrastructura rutiera) apoi reglementezi nivelul amenzilor.
parca n-ati circulat pe soselele din Romania. De cate ori nu v-ati impiedicat de autovehicule care circula cu viteza mult sub cea legala (nu am auzit sa fie cineva sanctionat pentru asta, desi exista legislatie) si pe care nu puteati s-o depasiti din cauza liniei continue sau a lipsei a cel putin doua benzi pe sens. Sau zone special marcate cu line continua pentru politisti, care stau efectiv la panda, desi in zona exista vizibilitate si se poate depasi fara probleme. (si sunt nenumarate alte exemple)
Iata unul: pe drumul de curand reabilitat Brasov – Sibiu, undeva intre Codlea si Vladeni, era inainte o portiune de drum asemenea descrierii de mai sus. Dupa asfaltare, s-a trecut la marcarea drumului. Proiectantul a prevazut zona cu linie intrerupta, deoarece era evident ca e o zona in care se poate depasi, deci in consecinta, constructorul a respectat proiectul.
Cat credeti ca a durat? O saptamana….dupa care s-a aplicat linie continua peste cea intrerupta…si asta pentru ca “punctul de control” sa poata fi folosit in continuare….si este…
Deci, nu de legislatie ducem lipsa ci de aplicarea ei….corecta…
robert
July 16th, 2010 at 3:41 pm
5partea cu amenda mi se pare OK, dar nu uitati ca ei au o infrastructura foarte bine pusa la punct.
in romania momentan 300-350 de km ii parcurgi in 5-6 ore … in conditiile in care nu respect cu strictete limita legala de viteza … daca as pastra limita legala … probabil ca am ajunge sa parcurgem distanta in vreo 10 ore
daca am avea autostrazi as putea sa fac aceeasi distanta IN LIMITA LEGALA in maxim 3 ore.
cand autoritatile sunt dispuse sa ne ofere aceasta infrastructura voi fi de acord sa primesc o amenda atat de usturatoare precum in occident. pana atunci sa nici nu le treaca prin cap.
Dan
July 16th, 2010 at 4:37 pm
6arhsef, robert..
Sincer, nu viteza este problema principala pe drumurile noastre. Si eu merg peste limita legala si in afara se mai merge peste limita. Totul este insa sa fii suficient de sanatos la cap, incat sa stii unde si cum sa mergi mai tare. Nu in sate/orase, nu pe contrasens etc.
In Europa, soferii au capul pe umeri, nu risca prin manevre stupide. Si au fost educati cu amenzi.
Ake
July 25th, 2010 at 9:18 pm
7Imi pare rau de initiatorul acestui articol care din pacate nu cunoaste direct problemele legislatiei romanesti pe linie contraventionala in genral si de legislatie contraventionala rutiera in special. Doamnelor si domnilor, lasand deoparte orice speculatii vis-a-vis de firea unui popor sau a altuia, Romania are o singura si mare problema: luarea in debit a proceselor verbale de contraventie de catre organele fiscale si nu aplicarea acestora. Daca vedeti vreo statistica a politiei veti afla ca intr-un an se amendeaza mai mult de 1/4 din populatia tarii dar degeaba . Deci trebuie sa intelegem ca nu aplicarea legii este problema ci execcutarea debitelor.
Avand in vedere ca educatia poporului roman tinde spre zero m-as mira ca-n urmatorii ani sa se schimbe ceva in mentalitatea acestuia cu toate legile drastice ce urmeaza sa se faca si sa ne trezim noi brusc corecti.
lord
July 30th, 2010 at 2:27 pm
8Am vazut in Franta un individ din Belgia care a fost prin conducand pe autostrada cu 200Km/h a luat amenda 750 euro si i s-a retinut permisul pt o luna de zile…respectivul a sunat pe cineva si dupa vro 4 ore a venit si l-a luat de acolo cu tot cu masina….
Pt depasire de viteza, condus cu 90km/h pe restrictie de 70km/h am luiat anul acesta in frantza o amneda de 90euro…
De precizat deasemnea ca lefea franceza prevede ca responsabil pt plata amenzii este proprietarul masinii, iar aceasta se sechestreaza pana in momentul platii (daca esti din alta tara).
Cum arata soferii care te pot omori pe strada by MOTORSTORY
August 10th, 2010 at 11:30 am
9[...] explica faptul ca nu pot face mare lucru din cauza legislatiei, sociologii spun ca este vorba de un protest la adresa societatii si nu se schimba nimic. Absolut [...]
Cat costa taxele de drum/autostrada in tarile Europei si care sunt amenzile by MOTORSTORY
August 11th, 2010 at 5:41 pm
10[...] Si in Austria e destul de scump, 300 de euro, daca nu platesti 120 euro pe loc. Si controale se fac. NU astepta sa ajungi la prima benzinarie de pe autostrada ca sa iei vinieta, pentru ca te poti trezi cu un control rapid, imediat ce ai intrat pe autostrada. Iar politistii lor nu iarta nimic. [...]
RSS feed for comments on this post · TrackBack URI
Leave a reply
Scriu si la:
Recent Posts
Recent Comments
Citeste pe e-mail
Categories
Archives
Pages
Meta
Motorstory.ro - blog, stiri auto, discutii despre masini. Motorstory.ro foloseste WordPress si tema BloggingPro