725.000 euro amenda si masina confiscata – Pedeapsa pentru 290 km/h

Nu in Romania, desigur. In Elvetia, unde un sofer suedez, de 37 de ani, a fost suprins de un radar fix conducandu-si Mercedes-ul SLS AMG cu 290 km/h, pe autostrada.

Iar elvetienii au un sistem de amenzi bazate pe venitul contravenientului, asa ca nefericitul suedez a aflat ca trebuie sa plateasca o amenda de un milion de franci, adica aproximativ 725.000 euro. Asta inseamna aproape de 4 ori contravaloarea masinii.

Mercedes SLS AMG confiscat in Elvetia 725.000 euro amenda si masina confiscata   Pedeapsa pentru 290 km/h

Mai mult, ca sa fie siguri ca soferul plateste, politia elevetiana a confiscat masina. Probabil o vor inapoia dupa plata amenzii, care nu exclude si o posibila condamnare, totul depinzand de decizia judecatorilor.

Eu l-as invita in Romania, daca tot vrea sa-si faca de cap. E adevarat ca are la dispozitie doar doua autostrazi, dar daca merge cu aproape 300 km/h nu risca decat 3 luni fata permis si o amenda de 540 de lei. O nimica toata, chiar si pentru romanii nu neaparat milionari, dar plini de tupeu.

Sursa: Blick.ch

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.