Noile Ford Ranger si Mazda BT-50

Nu stiu daca voua va plac pick-up-urile, mie da. Au acel aer utilitar, robust, rustic, spre deosebite de SUV-uri. Arata intr-un fel si, cu toate ca nu se conduc la fel de bine ca SUV-urile, mie imi inspira putere si robustete. Bineinteles ca la volan merge de minune muzica country, iar in bena niste unelte de pescuit.

Teoretic, pick-up-urile sunt masini utilitare, facute sa care diverse lucruri, sa tracteze si sa te scoata din terenuri grele. Practic, au devenit niste masini de stil, chiar si in Europa, nu mai vorbesc de America, unde sunt cult national. Ati auzit de la un moment dat de cea mai vanduta masina americana, Ford F-150.

AllNewRanger 01art Noile Ford Ranger si Mazda BT 50

Acum vorbim de un alt Ford, noul Ranger, un model care urmeaza linia de design a masinilor Ford din America, dar nu este pentru piata americana. Arata bine, are prezenta, are aerul ala “rece” si puternic al unui pick-up. A fost lansat la Salonul Auto de la Sydney si vine cu niste motoare pentru tot ce nu insemana America. 3 propulsoare vor fi disponibile, doua turbodiesel si unul pe benzina.

Cel mai mic turbodiesel este cel de 2,2 litri, care ofera 150 CP si 375 Nm, urmat fiind de un mult mai puternic propulsor, cu 5 cilindri in linie, de 3,2 litri cu 200 CP si 470 Nm. Motorul pe benzina este unul de 2,5 litri cu 166 CP.

Mazda BT 50 art Noile Ford Ranger si Mazda BT 50

In acelasi timp a fost lansat si modelul geaman, Mazda BT-50, care insa nu-mi place. Vedeti cum arata partea frontala? S-a incercat adaptarea designului modelelor mici la acest pick-up mare si a iesit ceva dubios, care nu pare deloc in regula. Si mai ciudat si neatragator pare spatele cu stopurile absolut neinspirate. E parerea mea, dar mie mi se pare clar ca Ranger arata mult mai bine.

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.