Land Rover Discovery 4 Armoured – O masina de care e bine sa nu ai nevoie

Nimeni nu-si doreste masini de genul asta, dar pentru unii sunt indispensabile. Chiar daca ceea ce vedeti in poza pare un normal Discovery 4, masina nu e chiar normala. Este versiunea blindata, una care ofera o foarte buna protectie la un eventual atac armat, pentru cei care au si bani si dusmani.

Oricum, noul Discovery 4 Armoured este masina necesara celor care se stiu predispusi la atacuri serioase, cu arme usoare. Sau companiilor care-si trimit angajatii in zone de risc si nu vor sa-i piarda pe acolo. Este genul de masina care se foloseste cu sofer, de preferinta unul antrenat special pentru a conduce masini blindate. Se fac asemenea cursuri, organizate chiar de constructorii care produc masini blindate.

Land Rover Discovery 4 Armoured4a Land Rover Discovery 4 Armoured   O masina de care e bine sa nu ai nevoie

Sa revenim la masina noastra. Are adaugat un blindaj care rezista la focuri de arma trase de aproape, ofera protectie pentru explozia de aproape a 15 kg de TNT (trinitrotoluen), iar podeaua rezista exploziei unei grenade de mana.

Vechiul Discovery 3 Armoured avea un motor turbodiesel V6 de 2,7 litri si 190 CP. Prea putin pentru o asemenea masina, tocmai din aceasta cauza britanicii au abandonat economia (oricum nu conteaza cat consuma masina atunci cand te fugaresc unii cu arme) si au trecut pentru Discovery 4 Armoured la ceva mai serios. Noul model este echipat cu un V8 de 5 litri, pe benzina, aspirat, care produce 375 CP.

Land Rover Discovery 4 Armoured1b Land Rover Discovery 4 Armoured   O masina de care e bine sa nu ai nevoie

Nu va asteptati la performante foarte bune. Masina ajunge la 100 km/h in 10,6 secunde, o valoare deloc buna avand in vedere puterea motorului, dar de inteles avand in vedere ca blindajul face ca greutatea lui Discovery 4 Armoured sa ajunga la putin peste 3,5 tone. Suspensiile cu perne de aer sunt setate special pentru a se descurca cu aceasta masa foarte mare, discurile de frana sunt mai solide, la fel si barele stabilizatoare, dar britanicii spun ca masina are acelasi capacitati foarte bune in teren greu, nelipsind sistemul Terrain Response System.

Interiorul este preparat special, cu insistenta pe lux, tocmai pentru ca proprietarii unor asemenea masini sunt obisnuiti sa traiasca in lux. Nu stiu cat costa (probabil mult mai mult decat modelul “civil”), dar vine cu o garantie de 3 ani sau 80.000 km.

Daca e sa fie blindata: SUV sau limuzina?

Cred ca printre cei care cumpara masini de genul asta exista aceasta dilema: aleg un SUV blindat sau o berlina blindata? Sunt avantaje si dezavantaje. Un SUV nu se misca deloc cum ar trebui din cauza greutatii foarte mari, dar nu se opreste cand se termina soseaua, te poate duce si pe coclauri, ca sa scapi de baietii rai. Pe de alta parte, o berlina blindata este mult mai rapida, dar doar pe sosea.

Viteza conteaza la aceste masini. Nici una dintre ele nu rezista la un atac prelungit cu arme si eventual grenade de mana. Tot blindajul ala e pentru ca ocupantii sa fie protejati in cazul primelor rafale, iar soferul sa aiba timp sa reactioneze. Iar apoi singura scapare sta in pedala de acceleratie si antrenamentul soferului.

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.