Noul Chrysler 200 cabrio, care va fi introdus curand sub sigla Lancia

V-am tot spus ca anumite modele noi Chrysler vor debuta si sub sigla Lancia, iar acum vedem care sunt. Stim deja ca modelul Chrysler 300C va fi prezentat si in versiune Lancia, care se va numi probabil Thema, iar acum vedem si versiunea cabrio a modelului mai mic, 200, ce va debuta in versiune Lancia la Salonul Auto de la Geneva.

Chrysler 200 cabrio (convertible, cum ii spun americanii) este genul tipic de masina decapotabila americana. Imi place tocmai prin stilul clasic al designului si “americanismul” interiorului.

Si, apropo, Chrysler 200 Cabrio vine cu doua optiuni interesante in ceea ce priveste plafonul, asa cum nu vedem la producatorii europeni si nici macar la cei americani.

Chrysler 200 cabriolet art Noul Chrysler 200 cabrio, care va fi introdus curand sub sigla Lancia

Masina este oferita fie cu un soft top textil, clasic, actionat automat, fie cu un plafon rigid, rabatabil automat. Eu n-am mai auzit de vreun constructor care sa ofere asa ceva, pentru ca implica niste costuri mari cu adaptarea. Oricum, este un plus, chiar daca americanii prefera soft top-ul clasic, din material textil.

Chrysler 200 cabriolet art2 Noul Chrysler 200 cabrio, care va fi introdus curand sub sigla Lancia

Cabrioletul american este disponibil cu doua motoare, unul mic, de 2,4 litri si 175 CP si unul mai pe gustul traditionalistilor americani, V6 de 3,6 litri si 285 CP. Ambele motoare sunt cuplate la o cutie de viteze automata, cu 6 trepte.

Despre versiunea Lancia a acestui model nu se stie mare lucru, dar nu cred ca va fi cine stie ce surpriza. Grila fata schimbata cu cea de Lancia, plus sigla italienilor si.. asta este. Probabil ca vom vedea o alata gama de propulsoare, una adaptata cerintelor europenilor si poate chiar un turbodiesel mare.

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.