OFICIAL: Noul BMW M5 Concept!

Gata, am terminat cu asteptarea. Noul BMW M5 a fost prezentat astazi, sub titulatura de concept. Ca de fiecare data cu M-urile, privim de fapt versiunea de serie, pentru ca BMW nu va schimba mai nimic pentru modelul real.

Nu stiu cum vi se pare voua, dar pe mine nu ma suprinde. Arata exact cum ma asteptam, deja BMW are o reteta clasica pentru M5. Si imi place, e un Seria 5 transformat foarte matur si serios intr-o masina (aproape) supersport. Nu lipsesc grilele de pe aripile fata, jantele M, grila fata supradimensionata, spoilerul discret de pe capota portbagajului si – bineinteles – cele 4 tevi de esapament la extremitatile unui difuzor de aer.

BMW M5 Concept art1 OFICIAL: Noul BMW M5 Concept!

Daca deja putem spune ca privim versiunea de serie, nu stim inca ce nivel de performante va avea masina. Adica cifrele exacte. Pe de alat parte, avem confirmarea oficiala (desi.. nu prea mai era nevoie de ea) ca noul BMW M5 va avea un V8 biturbo. Mai mult ca sigur cel de 4,4 litri care maraie sub capota modelelor BMW X5 M si X6 M.

BMW nu ne spune deocamdata cat livreaza motorul noului M5, dar nu-i greu de ghicit ca puterea maxima va fi peste cei 555 CP ai celor doua SUV-uri M. Cutia va fi una cu 7 trepte si dublu ambreiaj si nu va lipsi (nu prea are cum sa lipseasca la nivelul asta) diferentialul autoblocant.

BMW M5 Concept art2 OFICIAL: Noul BMW M5 Concept!

Si in felul asta, modelul M5 de pana acum va intra in istorie ca fiind singurul cu motor V10. Pentru ca, e clar, downsizingul este de neoprit si nu cred ca BMW va mai lua vreodata in calcul un motor mai mare de 8 cilindri pentru cele mai grele modele M produse.

Apropo de noul M5 Concept, acesta va fi prezentat la Salonul Auto de la Shanghai. Nu-i invidiati insa pe chinezi, pentru ca tot noi, europenii, vom avea parte de premiera mondiala a modelului de serie, in toamna, la  Frankfurt.

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.