Tot ce trebuie sa stii despre pneuri

Cand admiram performantele unei masini, nu prea ne gandim la pneuri (sau anvelope, cum vreti sa le spuneti), desi acestea au o mare importanta in obtinerea acestor performante. Practic, pneurile asigura contactul masinii cu asfaltul, iar de performantele si starea lor depinde modul in care se comporta si reactioneaza masina.

Evident, pneurile pot imbunatati comportamentul unei masini, dar pot provoca si accidente, daca nu sunt supravegheate si alese cu grija. Pot face deplasarea un cosmar daca sunt uzate si te pot enerva la culme prin zgomotul de rulare pe care-l fac. Ati inteles, nu-i deloc simplu sa alegi anvelopele potrivite.

Avon Tyre Tot ce trebuie sa stii despre pneuri

Dar nu e nici greu, daca respecti niste indicatii. Trebuie doar sa cunosti caracteristicile de utilizare a pneurilor si exact asta va spun eu, acum.

In primul rand, trebuie respectata presiunea de umflare a pneului. Pe peretele acestuia exista trecuta presiunea maxima, dar nu dupa aceasta ne vom orienta, ci vom avea doar grija sa n-o depasim niciodata. Presiunea exacta la care trebuie umflate pneurile este trecuta pe un sticker plasat pe montantul masinii, pe portiera sau in alt loc.

Umflarea pneurilor Tot ce trebuie sa stii despre pneuriFoarte important! Pneurile vor fi umflate la presiunea indicata doar atunci cand sunt reci. Adica nu ruleaza mai mult de un km pana la vulcanizare sau sunt lasate cel putin o ora dupa ce s-a mers cu masina. Presiunea se face la rece. Daca anvelopa este mai umflata decat trebuie, atunci masina devine neconfortabila si exista riscul exploziei pneului. Daca presiunea este prea mica, creste consumul de benzina, tinuta de drum este afectata si exista riscul exploziei pneului datorita frecarii excesive cu asfaltul.

Pneu lovit Tot ce trebuie sa stii despre pneuriAtentie! O anvelopa pe care s-a mers cu pana trebuie inlocuita, sunt toate sansele ca marginea jantei sa fi taiat peretii laterali. La fel de important este ca atunci cand se monteaza un pneu nou, roata sa fie echilibrata. Altfel, vei avea parte de vibratii in volan, care sunt enervante si pot afecta anumite componente ale masinii. In plus, aceste vibratii nu te lasa, de obicei,  sa conduci cu viteze mai mari. Anvelopa trebuie neaparat inlocuita si atunci cand apare vreo “galma” pe peretii laterali.

TWI Tot ce trebuie sa stii despre pneuriVerificarea uzurii pneului. Extrem de simplu. Pe santurile centrale, cele de evacuare a apei, exista din loc in loc niste mici proeminente transversale, turnate. Cand banda de rulare a pneului ajunge la acelasi nivel cu aceste proeminente, atunci pneul trebuie neaparat inlocuit.

Cum “citesti” o anvelopa

Pe flancurile pneului sunt trecute o gramada de informatii. Cele mai importante tin de dimensiunile anvelopei, viteza si incarcarea suportata si data fabricatiei.

Sa luam un exemplu: 185/55 R 15. Asta inseamna: 185 este latimea anvelopei intre flancuri (in mm); 55 inseamna ca inaltimea pneului reprezinta 55% din latimea acestuia; R se refera la constructia pneului (radial) iar 15 reprezinta dimensiunea jantei (inch).

Michelin Tot ce trebuie sa stii despre pneuri

Indicele de incarcare si viteza. Se prezinta sub forma unei cifre urmata de o litera. De exemplu: 88H. Cifra reprezinta greutatea maxima, in livre, pe care o poate suporta pneul umflat corect, iar litera este indicele de viteza. Acest indice de viteza nu trebuie sa fie niciodata mai mic decat viteza maxima a masinii. Iata si tabelul cu vitezele maxima asociate acestor indici:

Indice de viteza pneuri Tot ce trebuie sa stii despre pneuri

Data fabricatiei pneului. Apare sub forma ultimelor 4 cifre din seria care incepe cu DOT (Department of Tranportation). Urmeaza apoi un cod al tarii si producatorului, apoi un cod intern si ultimele 4 cifre reprezinta data fabricatiei, sub forma saptamana/an. Adica 24/08, inseamna ca pneul a fost produs in saptamana a 24-a din anul 2008. Este extrem de important sa verificam data de productie, pentru ca un pneu este la capacitate optima in primii 5 ani. Dupa 5 ani, indiferent ca a fost utilizat sau nu, pneul pierde din proprietati si poate produce surprize deloc placute.

Pneu uzat excesiv Tot ce trebuie sa stii despre pneuri

In rest, ce sa va mai spun? Doar ca trebuie sa inspectati pneurile din cand in cand, sa nu le striviti de bordura cand parcati masina, sa le inlocuiti cand sunt lovite rau si sa aveti grija la uzura, pentru ca altfel, cand ploua, va treziti in acvaplanare.

Si altceva important! Rotatia pneurilor pe punti, de preferat in diagoanala, pentru a asigura o uzura uniforma trebuie neaparat facuta.

Sper ca va este de ajutor ce-am scris eu aici icon smile Tot ce trebuie sa stii despre pneuri

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.