Land Rover DC100 – Preview pentru noul Defender

Dupa doar 2 poze cu noul Land Rover DC100 concept, avem acum o intreaga galerie foto pentru ca masina a debutat la Salonul Auto de la Frankfurt. Unde, pe langa conceptul DC100, a debutat, surprinzator, si o versiune sport a acestui concept.

Acum stim clar ca Land Rover DC100 prefigureaza noua generatie Defender, care nu va aparea insa pe piata decat in 2015. Pana atunci, DC100 are timp sa evolueze si sa se apropie de designul modelului de serie. Mie imi place foarte mult, chiar daca a pierdut o mare parte din designul brutal al legendarului model offroad.

Land Rover DC100 Concept art1 Land Rover DC100   Preview pentru noul Defender

Avem acum si cateva detalii tehnice referitor la tehnologia implementata pe conceptul Land Rover DC 100. Britanicii spun ca pot fi montate motoare de 2 litri, benzina si diesel, cu tehnologie hibrid si sistem Stop/Start.

Transmisia este una automata, cu 8 trepte, iar un sistem foarte interesant este acela care-i permite soferului sa scoata crampoane (tepi) din pneuri, prin simpla apasare a unui buton. Cred, totusi, ca modelul de serie nu va avea asa ceva.

Concluzia este ca Land Rover DC100 ramane un concept de design, iar britanicii vor testa reactia publicului timp de 3 ani, pana cand vor aduce, spun ei, un nou Defender asa cum ar trebui el sa fie.

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.