Surpriza: Noua Skoda Rapid debuteaza in India!

Skoda a lansat pe piata indiana noul model Skoda Rapid, o masina low-cost, cea mai ieftina din gama cehilor. Toti asteptam un model low-cost de la producatorul ceh, dar credeam ca va fi bazat pe conceptul Skoda Mission L, prezentat la Frankfurt.

Noua Skoda Rapid n-are insa nici o legatura cu Mission L, ci cu.. Fabia si Polo. Asa cum vedeti, partea frontala este cea a modelului Fabia, iar spatele este unul in genul Octavia (Laura, pe piata indiana). Per ansamblu, Skoda Rapid este un VW Polo sedan recarosat, platforma fiind cea a modelului german.

Skoda Rapid Surpriza: Noua Skoda Rapid debuteaza in India!

Modelul va fi oferit incepand cu aceasta toamna, cu doua propulsoare, unul pe benzina si unul turbodiesel, ambele cu puterea maxima de 105 CP. In echiparea de serie este o cutie manuala, dar se poate comanda si una automata.

Skoda Rapid are o lungime de 4,39 metri, mult spatiu interior pentru cele 5 locuri si un porbagaj de 500 litri. Practic, are dimensiunile unei compacte, platforma fiind una de clasa mica.

Sper ca ati recunoscut numele Rapid, este cel al coupe-ului produs de Skoda pe la mijlocul anilor ’80, cel cu motor pus in spatele puntii din spate. Cehii s-au gandit ca este cel mai potrivit acum, dupa 20 de ani, dupa ce initial au vrut sa numeasca modelul Lauretta.

Skoda Rapid 1 Surpriza: Noua Skoda Rapid debuteaza in India!

Deci, care-i ideea? Va fi oferit Skoda Rapid si pe piata europeana? Probabil ca nu. Este posibil ca noi sa avem totusi un low-cost nu chiar la nivelul lui Logan, bazat pe conceptul Mission L, iar Skoda Rapid sa ramana doar pentru piata indiana.

Bun, va intrebati sigur de ce nu am pus mai multe poze. Si mai clare. pentru ca a fost o lansare speciala pentru piata locala si nu prea sunt poze cu masina. Deocamdata.

foto|gaadi.com

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.