Opel Astra OPC – Performantele oficiale

Opel ne-a tot aratat pana acum, pe bucati, noul Astra OPC. Mai o poza de exterior, mai un interior, cateva informatii despre motor si testele de fiabilitate la care a fost supus.

Dar niciodata n-au spus ce performante are noul Opel Astra OPC. Ca sa-l putem compara cu celelalte hothatch-uri de pe piata si sa vedem unde sta. Acum insa, avem si cifrele oficiale. Care sunt foarte bune, dar nu reusesc sa treaca de ceea ce eu numesc (cel putin pana acum) referinta clasei – Renault Megane RS.

Opel Astra OPC art1 Opel Astra OPC   Performantele oficiale

Noul Opel Astra OPC are, asa cum stim deja, un motor de 2 litri, turbo, care produce 280 CP si 400 Nm. Vorbim despre cel mai puternic model Astra construit vreodata. Si cel mai rapid.

Nemtii se lauda si cu un sasiu pe masura motorului, cu diferential cu alunecare limitata si multiple setari prin intermediul sasiului FlexRide. Exista si buton “OPC” dedicat, care activeaza cel mai sportiv mod de rulare pentru noul Opel Astra OPC.

Ok, sa vedem cifrele! Noul Opel Astra OPC ajunge la 100 km/h in 6 secunde si atinge o viteza maxima de 250 km/h.

Valori bune, de asteptat avand in vedere puterea motorului. Si cum e inevitabila comparatia, sa spunem ca Astra OPC are exact acelasi timp de accelerare ca si Renault Megane RS Trophy, al carui motor produce 265 CP, asadar cu 15 CP mai putin.

Opel Astra OPC art2 Opel Astra OPC   Performantele oficiale

Ramane de vazut care va reusi sa fie mai rapida, mai ales ca aceste 6 secunde ale lui Megane RS Trophy pot fi si mai putine. Eu am obtinut, cu Megane RS, adica cel cu 250 CP, un timp sub 6 secunde pentru o – 100 km/h, in conditiile in care constructorul spune ca e nevoie de 6,1 secunde.

Si se va mai da o lupta de imagine. Stiti ca Renault Megane RS Trophy detine recordul pe Nurburgring pentru masinile cu tractiune fata. Oare cine ar fi mai potrivit sa-l bata, daca nu noul Opel Astra OPC? Ambele hothatch-uri au fost dezvoltate in mare parte pe celebrul circuit german.

Opel Astra OPC art3 Opel Astra OPC   Performantele oficiale

Pentru mine, un lucru e sigur: imi place cum arata Megane RS, dar Astra OPC il bate clar la design. Astept sa merg si cu hothatch-ul german ca sa-mi dau seama daca Astra OPC imi place mai mult si la condus.

Legat de preturi, deocamdata nu se cunoaste cel pentru Romania. Pe piata germana, Opel Astra OPC este propus la un pret de 34.250 euro, cu 7.000 euro mai mult decat Megane RS. In cazul in care sepastreaza proportia, in Romania trebuie sa ne asteptam la cam 30.000 euro pentru Astra OPC. Sa vedem pretul oficial, apoi dam verdicte..

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.