BMW X1 facelift

BMW a prezentat “noul” X1, cum ii spun ei. De fapt, este vorba de faceliftul modelului BMW X1, un facelift mai putin evident la nivel estetic, dar consistent la partea de tehnologie.

Daca nu cunosti bine BMW X1, n-ai putea face diferenta intre versiunea de pana acum si cea cu facelift. Pentru ca bavarezii au ales sa vina cu modificari subtile. Nu-i condamn, X1 nu-i deloc batran, masina arata bine si acum, dupa 3 ani de productie. De fapt, 275.000 de exemplare produse in doar 3 ani inseamna ceva la nivelul segmentului SUV-ulilor compacte, premium.

BMW X1 facelift art1 BMW X1 facelift

Din punct de vedere estetic, modificarile mai vizibile le regasim la nivelul partii inferioase a spoilerului fata si la cel spate. Cam atat. Interiorul a primit o consola centrala mai pronuntat orientata catre sofer, noi materiale si display-ul generos al modelelor BMW de generatie mai noua.

BMW X1 facelift art2 BMW X1 facelift

Cum spuneam, adevaratele schimbari sunt la nivel tehnic. SUV-ul german este oferit cu optiunea a 3 motoare pe benzina si 5 turbodiesel, acum cu un nou model de top la capitolul diesel.

In primul rand, BMW X1 a primit o noua versiune de baza, pentru fanii diesel. Este vorba de BMW X1 sDrive16d, echipat cu motor de 2 litri si 116 CP. Performantele nu sunt stralucite pentru un BMW (11,5 secunde si 190 km/h), dar consumul mediu de 4,9 litri/100 km si pretul redus contrabalanseaza dinamica.

BMW X1 facelift art3 BMW X1 facelift

Sunt deja cunoscute modelele cu versiunea de 143 CP a aceluiasi motor diesel, dar si cele cu 184 CP. Tot din turbodieselul de 2 litri. Acum insa, exista si un nou model de top, BMW xDrive25d care, din acelasi motor de 2 litri, cu doua turbocompresoare, ofera 218 CP si 450 Nm. Adica 0 – 100 km/h in 6,8 secunde si consum mediu de 5,9 litri/100 km.

La benzina, se poate opta intre versiunile de 150 CP, 184 CP si 245 CP ale propulsorului de 2 litri.

BMW X1 facelift art4 BMW X1 facelift

Cum vad eu masina asta. V-am mai spus ca nu sunt cu SUV-urile, imi place dinamica nealterata de caroseria inalta si  prea multe kg. Ei, de la BMW, X1 este singurul SUV pe care l-as cumpara. X3 si X5/X6 sunt prea mari, prea inalte, deloc pe genul meu. Dar X1 este mic, dinamic, aproape ca un Seria 3. Am condus vreo doua variante si te imbie sa le arunci spatele…

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.