Drive-test: Renault Laguna Coupe 2.0T – Rabufnire de eleganta

A treia generatie Renault Laguna n-a mai fost deloc ceea ce au fost primele doua generatii (adica hit-uri absolute). A facut Renault cumva si a desenat ultima generatie Laguna in asa fel incat n-a mai atras deloc la nivel vizual. Si, credeti-ma, problema este doar la nivel de design, pentru ca masina in sine are multe aspecte bune de aratat.

Insa, la a treia generatie Laguna, francezii au hotarat sa faca si un coupe. O idee buna, Renault Laguna Coupe fiind singurul model din gama care arata bine. Am testat masina, si asta-i parerea mea. Nu as zice ca-i un model foarte frumos, dar nu arata rau, imi place mai ales spatele care mie-mi aduce aminte de Aston Martin.

Drive test Renault Laguna Coupe art1 Drive test: Renault Laguna Coupe 2.0T   Rabufnire de eleganta

In continuare, nu-mi place cum arata partea frontala, farurile sunt inexpresive si grila mult prea mare si… simpla. Insa, per ansamblu, Renault Laguna Coupe este salvata de partea din spate si silueta generala de coupe. Are un aer de eleganta si fluenta care te atrage.

Drive test Renault Laguna Coupe art2 Drive test: Renault Laguna Coupe 2.0T   Rabufnire de eleganta

Interiorul isi arata conceptia de acum cativa ani buni, asa ca daca il compari cu niste coupe-uri mai noi, pierde. Insa e simplu si elegant. Pentru ca este totusi o masina cu ceva pretentii, mi-ar fi placut sa gasesc comenzile audio pe volan, nu pe clasicul satelit din spatele lui. Bun, satelitul asta merge pe Megane si alte modele inferioare din gama, dar pe Laguna Coupe ar fi trebuit altceva. O alta critica pentru plasticele bordului, care ajung sa scartaie usor pe drumuri mai proaste.

Scaunele sunt foarte confortabile, spatiul in spate este limitat, dar e de inteles avand in vedere ca vorbim despre un coupe. Masina nu-i facuta pentru “trafic” pe bancheta spate..

Drive test Renault Laguna Coupe art3 Drive test: Renault Laguna Coupe 2.0T   Rabufnire de eleganta

Eu am testat Laguna Coupe echipata cu motorul de 2 litri, benzina, turbo, cu 170 CP, cuplat la o cutie de viteze automata cu 6 trepte. In conditiile astea, coupe-ul francez este nu o masina sport, ci un GT. Nu exceleaza in sportivitate, ajunge la 100 km/h in 9,3 secunde si atinge 220 km/h. Ideea este insa ca nu se simte sport. Suspensiile favorizeaza confortul, iar reactiile masinii sunt temperate de cutia automata care nu exceleaza in rapiditate. Asadar, e mai mult pentru cruising rapid, nu pentru acceleratii furibunde si atacat viraje la limita. Nici prea economic nu este acest motor, in Bucuresti eu am obtinut, mergand cat de linistit am putut, cam 14 litri/100 km.

Drive test Renault Laguna Coupe art4 Drive test: Renault Laguna Coupe 2.0T   Rabufnire de eleganta

Pretul? Putin sub 30.000 euro si poate nu v-ati dat seama, dar Renault Laguna Coupe este cam… singura. Adica singurul coupe accesibil (excludem producatorii premium) de clasa medie.

*sper ca va plac pozele. Eu as spune ca mi-au iesit chiar bine icon smile Drive test: Renault Laguna Coupe 2.0T   Rabufnire de eleganta

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.