Drive test – Renault Twingo facelift. Corectie obligatorie

Teoretic, toate modificarile aduse unei masini la jumatatea ciclului de viata sunt reusite. Practic… mai mult sau mai putin. Insa faceliftul lui Renault Twingo este un mare exemplu de “asa da!”.

Va amintiti ca am testat si versiunea initiala Twingo, dar acum, dupa facelift, are o cu totul alta personalitate. Arata mult (mult!) mai bine, partea frontala fiind cu totul schimbata. Asadar, fata initiala simpla si cam fada s-a transformat intr-una mult mai atragatoare, practic totul fiind regandit, de la faruri, grila, zona inferioara si proiectoare.

Drive test Renault Twingo facelift art1 Drive test   Renault Twingo facelift. Corectie obligatorie

Acelasi lucru e valabil si pentru partea din spate, unde stopurile au fost redesenate inspirat, cu o parte din ele mutata pe hayon.

Modificarile se opresc la exterior, pentru ca plansa de bord este aproape identica cu cea de pana acum. Doar cateva materiale mai bune si cateva ornamente, in rest e acelasi interior. Unul altfel, e adevarat, caruia eu nici acum nu-i gasesc sensul cu turometrul in spatele volanului si toate celelalte informatii pe centru.

Drive test Renault Twingo facelift art2 Drive test   Renault Twingo facelift. Corectie obligatorie

Motorul este acelasi, cel de 1,2 litri si 75 CP. Renault Twingo facelift  mai ofera si un dCi. Acesta e singurul propulsor pe benzina disponibil si, pentru dimensiunile masinii isi face treaba foarte bine. Suficient pentru oras, la mine s-a multumit cu 7,5 litri/100 km in trafic intens. Ma intreb cum se descurca cu dCi-ul de 1,5 litri… pentru ca Twingo are doar putin peste 0 tona.

Drive test Renault Twingo facelift art3 Drive test   Renault Twingo facelift. Corectie obligatorie

Culoarea modelului de test se presupune ca s-ar potrivi in special barbatilor. Cu stelutele negre din spate cu tot. Nu prea cred… Twingo, chiar si asa, mult mai frumos dupa facelift, este o masina care atrage publicul feminin. Ei bine, in segmentul mini, vad mai degraba un barbat cumparand un Chevrolet Spark si o femeie Renault Twingo.

Preturile sunt foarte bune. Incep de la 8.300 euro pentru modelul de baza si ajung la 10.100 euro pentru diesel-ul de 1,5 litri dCi cu 75 CP.

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.