OFICIAL: Chevrolet Spark electric

Este stiut faptul ca Chevrolet insista mult pe modele electrice si are si avantaj important in acest segment. Pana la urma, constructorul american a produs cea mai logica astfel de masina de pana acum, Volt. Iata si ceva mai jos in gama, adica noul Chevrolet Spark electric.

Micul Spark are doar motor electric si foloseste circa 75% din tehnologia lui Volt, iar caracteristicile sale suna bine. Putere maxima de 130 CP si 542 Nm cuplu maxim livrat instantaneu. Ca urmare, Chevrolet Spark electric ajunge la 100 km/h in doar 8,5 secunde, valoare buna pentru americanii obisnuiti cu motoare mari.

Chevrolet Spark electric art1 OFICIAL: Chevrolet Spark electric

Insa ce suna si mai bine este faptul ca Chevrolet va pune la dispozitia clientilor un sistem de incarcare rapida care poate duce bateria la 80% din capacitate in doar 20 minute. La o priza normala, durata de incarcare completa a bateriei este de 7 ore. Si pentru a-si asigura clientii ca bateria rezista la incarcari rapide fara probleme, Chevrolet spune ca inginerii au testat bateria cam 200.000 ore.

Ca urmare, garantia oficiala este de 8 ani in limita a 160.000 km, cea mai mare disponibila la acest moment.

Chevrolet Spark electric art2 OFICIAL: Chevrolet Spark electric

Nu se precizeaza care este autonomia modelului Spark electric, asa ca presupun ca este in limitele actuale, adica 130 – 150 km. Masina va ajunge in showroom-urile din California la inceputul anului viitor, iar dupa debutul oficial ne vom lamuri si ce autonomie au reusit cei de la Chevrolet sa obtina din bateria acestui model.

Chevrolet Spark electric art3 OFICIAL: Chevrolet Spark electric

Mie imi place ca au aprofundat, cu rezultate excelente, aceasta latura. Bun, daca la acest moment nu se poate obtine o autonomie mai mare, sa facem in asa fel incat sa incarcam cat mai repede bateria. Nimeni nu are rabdare sa stea 7 ore ca sa poata porni la drum, decat in situatia in care pune masina la incarcat noaptea. Dar in timpul zilei, la punctele de incarcare, la serviciu, cred ca 20 minute pentru 80% din baterie este foarte bine.

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.