Honda Urban SUV Concept – inca un capitol din cartea crossover-elor mici

N-au trecut nici trei saptamani de la inceputul acestui an si inca un crossover de clasa mica si-a facut aparitia, dupa Peugeot 2008 si Renault Captur. As spune ca deja nu mai vorbim de o posibila moda trecatoare, segmentul asta urmand a ramane mult si bine in “organigrama” lumii auto.

Este adevarat, Honda Urban SUV nu s-a aratat direct in hainele sale de serie, alegand calea conceptului “prevestitor”, dar nu trebuie sa va asteptati la modificari radicale spre sfarsitul acestui an cand modelul va intra in productie.

Honda Urban SUV Concept art1 Honda Urban SUV Concept – inca un capitol din cartea crossover elor mici

Exceptand sigla de mari dimensiuni prezenta pe grila radiatorului, nu se indentifica prea multe elemente care sa transmita apartenenta categorica la identitatea stilistica a lui Honda, dar asta chiar nu ma deranjeaza. Designul este foarte reusit, fiind mai omogen decat in cazul lui CR-V. Chiar daca in cazul compozitiei futuriste a farurilor vom vedea schimbari, sper ca forma lor se va pastra. Frumos este si profilul lateral, care integreaza perfect ideea stilistia a clantei “mascate” in montantul spate.

Honda Urban SUV Concept art2 Honda Urban SUV Concept – inca un capitol din cartea crossover elor mici

Comunicatul de presa este atat de lipsit de informatii, incat a trebuit sa compun acest articol practic de la zero (sau ma rog, pornind de la imagini) – cu toate astea, cliseul cu “silueta de coupe” cumva tot s-a strecurat printre putinele randuri. Aflam totusi ca lungimea este de 4,3 metri, ceea ce va plasa Urban SUV deasupra tuturor concurentilor directi, dar si ca platforma tehnica va fi preluata de la Honda Jazz. De aici putem specula si ca motorizarile se vor limita la configuratii cu patru cilindri, dar nu si daca va exista optiunea pentru tractiune integrala, ca in cazul lui Juke.

Despre autor

Pasionat de automobile de pe vremea cand mai repede vedeai pe strada un Buick decat un BMW - de unde si atractia deosebita pentru masinile americane clasice. Jurnalist auto din anul 2000, de cand a colaborat in special cu revistele Auto Test, Auto Mondial si Autoshow.