Hyundai HCD-14 Genesis Concept – Aproape reusit

In ultimile doua decenii, Hyundai n-a ratat prea multe sanse de a dezvalui concepte variate pe la saloanele auto americane, astfel incat am putea spune ca noul “HCD-14 Genesis”, expus in aceste momente la Detroit, tine aproape de o traditie.

Conceptul reprezinta viziunea companiei coreene asupra unui automobil modern de lux. In general designul este foarte curat, remarcandu-se flancurile laterale foarte inalte, care in raport cu suprafata vitrata ingusta si discretele ornamente cromate creioneaza o caroserie interesanta. Capota motorului este lunga si in contrast cu spatele inalt si scurt, HCD-14 evitand silueta clasica de sedan pentru o abordare specifica marilor “coupe-uri cu patru usi” de genul lui Mercedes CLS sau BMW Seria 5 Gran Coupe.

Hyundai HCD 14 Genesis art1 Hyundai HCD 14 Genesis Concept – Aproape reusit

Per total, am putea spune ca HCD-14 are toate ingredientele pentru a fi un adevarat “dream car”, tocmai potrivit pentru a influenta designul viitoarelor modele ale marcii. Si totusi… ceva nu e deloc in regula cu partea frontala. Poate e grila supradimensionata, poate e pozitia prea inalta a farurilor, poate e modul in care designerii au ales sa integreze ornamentele de la baza spoilerului (care insa in spate se potrivesc la fix) sau poate e vorba de tot ansamblul, nu stiu. Cert e ca nu-mi place, nu se leaga… si e pacat, pentru ca potential era destul.

Hyundai HCD 14 Genesis art2 Hyundai HCD 14 Genesis Concept – Aproape reusit

Din fericire, interiorul este aproape imposibil de criticat. Pentru ca a fost prezentat in SUA, cuvantul de ordine este confortul. Se pot identifica patru scaune individuale, cu forme anatomice, separate de console centrale masive, totul lasat vederii de accesul realizat prin usi cu deschidere in oglinda si de lipsa montantului central. Formele sunt puternic organice, insa finisarile cu materiale in general aristocarte sugereaza mai degraba un tribut adus clasicului decat modernului. Oricum, imi place ceea ce vad si regret ca marii constructori n-au curajul sa isi respecte mai mult in cazul productiei de serie promisiunile facute prin intermediul acestui gen de concepte.

Hyundai HCD 14 Genesis art3 Hyundai HCD 14 Genesis Concept – Aproape reusit

Fiind vorba de un concept stilistic, care probabil nici nu se poate misca de unul singur, detaliile tehnice n-au nicio importanta. Hyundai si-a facut totusi temele si a mentionat in informatiile oficiale prezenta la bord a unui motor V8 de 5,0 litri cu injectie directa de benzina, cuplat la o transmisie automata cu opt trepte. Si pentru ca portretul sa fie complet, a fost anuntat si un sistem interactiv de comanda (pentru climatizare, audio, navigatie etc.) prin prin intermediul unor senzori capabili a recunoaste diverse gesturi ale soferului.

Desi numit “HDC-14 Genesis”, conceptul nostru nu dezvaluie exact viitoarea generatie a modelului omonim, ci ne arata o posibila evolutie pentru urmatoarele sedanuri de clasa mare ale companiei (indiferent daca ne referim la Genesis sau la mai marele Equus).

Hyundai HCD 14 Genesis art4 Hyundai HCD 14 Genesis Concept – Aproape reusit

PS: In caz ca va intrebati ce-i cu numele asta ciudat, HCD vine de la “Hyundai California Design” si insoteste conceptele companiei desenate in vestul Americii inca din 1992, de la “HCD-1” (un roadster care cred ca a fost si prin surprizele Turbo). Numai ca atunci Hyundai era un nume relativ necunoscut, mandru de noul sau centru stilistic din patria absoluta a automobilelor, iar astazi e ditamai constructorul mondial… poate ca ar fi momentul sa renunte la acest atat de banal apelativ.

Despre autor

Pasionat de automobile de pe vremea cand mai repede vedeai pe strada un Buick decat un BMW - de unde si atractia deosebita pentru masinile americane clasice. Jurnalist auto din anul 2000, de cand a colaborat in special cu revistele Auto Test, Auto Mondial si Autoshow.