Mercedes Citan dezamageste la crash-testul EuroNCAP

Mercedes nu mai stie de mult timp cum e sa obtii mai putin de 5 stele la testele EuroNCAP. Si nici Renault. Dar nemtii au fost treziti brutal la realitate de cea mai noua utilitara a lor, una bazata pe modelul Kangoo de la Renault.

EuroNCAP a anuntat doar rezultatul unui singur test, desi in mod normal prezinta rezultatele unui lot de masini noi, in acelasi timp. Crash testul a fost cu noul Mercedes Citan, despre care v-am mai spus cate ceva acum mai mult timp. Modelul utilitar citadin are la baza un Renault Kangoo, dar este tratat cu linia estetica Mercedes.

Culmea, parteneriatul cu Renault trebuia sa fie garantul unui rezultat foarte bun la EuroNCAP. Dar nu, Mercedes Citan a obtinut doar 3 stele, cei de la EuroNCAP evidentiind mai multe probleme, printre care si lipsa unor elemente de siguranta activa.

Mercedes Citan crash test art1 Mercedes Citan dezamageste la crash testul EuroNCAP

Habitaclul a rezistat bine la impactul frontal, dar la cel lateral masina a fost penalizata pentru ca airbag-ul lateral n-a declansat corect, fiind prins de suportul superior al centurii de siguranta. Acelasi lucru s-a intamplat si la testul cu stalpul. De asemenea, compresia la nivelul coastelor a fost considerata ca fiind prea mare.

O alta problema importanta, penalizata la scorul general, consta in faptul ca, dupa impactul cu stalpul, se observa clar ca ramane un spatiu prea mare intre usa culisanta si montantul deformat de impact.

Asadar, doar 3 stele si o lovitura de imagine pentru Mercedes Citan, model al carui pret de pornire este de 18.503 euro (versiunea Combi) in Romania.

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.