BMW i8 – Gata de serie

BMW ne ofera primele detalii clare despre ce poate face noul BMW i8, inainte de prezentarea oficiala a masinii. Asadar, stim ce face, dar nu stim exact cum arata, bavarezii au lasat acest aspect pe mai tarziu.

Ultimul set de poze cu BMW i8 ne arata masina camuflata aproape complet, asa ca nu stim cat de mult va semana cu conceptul prezentat acum 2 ani. Pare sa pastreze insa multe detalii de la acesta. Stim insa ca al doilea model de serie din gama “i” va debuta curand si se anunta o masina sport de vis, ba chiar detine si niste recorduri in cadrul gamei actuale BMW.

Doua extreme. O masina de oras, electrica, BMW i3, si una sport, axata pe performante. Ambele construite de la zero, ambele mizand pe sisteme de propulsie ultraeficiente, cu consum de carburant foarte redus, acolo unde exista.

BMW i8 71 BMW i8   Gata de serie

BMW i8 va fi o aparitie exotica, rara, dar la fel de impresionat este ce se ascunde sub caroseria construita la limita tehnologica actuala a aliajelor ultrausoare. Cifrele s-au lipezit si stim acum exact ce produc cele doua unitati de propulsie ale lui i8.

In primul rand, performantele dinamice ale masinii se datoreaza unui nou motor pe benzina, cu doar 3 cilindri si capacitate de 1,5 litri, supraalimentat cu turbocompresor. Acesta produce 231 CP, valoare aproape incredibila, daca ne gandim ca vorbim de aproape acelasi nivel de putere cu motorul actual de 2 litri, turbo, din gama BMW. Dealtfel, acest motor, cu ai sai 154 CP/litru, este motorul cu cea mai mare putere litrica produs de constructorul german pe masinile de serie.

Motorul electric este amplasat in fata si genereaza 131 CP. Poate oferi o autonomie maxima de 35 km si o viteza maxima de 120 km/h.

BMW i8 51 BMW i8   Gata de serie

Asadar, avem motorul clasic, care antreneaza puntea spate si motorul electric care-si transmiste puterea catre puntea fata. Evident, cele doua motoare sunt conectate printr-un sistem de gestiune electronica, pot functiona separat, dar si concomitent, caz in care BMW i8 vine cu avantajele tractiunii integrale.

Bateriile motorului electric sunt plasate central, sub podea, pe lungimea masinii, astfel incat modelul german se lauda cu o distributie ideala a maselor pe punti. Un alt record, BMW i8 are cel mai jos centru de greutate dintre toate modelele BMW actuale.

BMW i8 – Performante

Cu propulsia electrica ne-am lamurit, maxim 35 km, viteza maxima 120 km/h si baterii care se incarca in mai putin de 3 ore de la o priza normala si in 2 ore de la un sistem special BMW.

Insa, cand foloseste toate resursele de putere, adica 362 CP si 570 Nm, BMW i8 ajunge la 100 km/h in circa 4,5 secunde, viteza maxima fiind de 250 km/h. Performante de masina sport pur-sange, care promite si o tinuta de drum pe masura, datorita distributiei ideale a maselor si greutatii de doar 1,5 tone.

BMW i8 101 BMW i8   Gata de serie

Consumul mediu promis de bavarezi este de circa 2,5 litri/100 km, valoare excelenta pentru o masina cu asemenea posibilitati de dinamica. Datorita motorului cu combustie interna, autonomia este de 500 km, atunci cand si bateriile sunt incarcate la capacitate maxima.

Nu stiu cum vi se pare voua, eu cred ca BMW i8 va fi o bijuterie (foarte) scumpa si extrem de incitanta. Abia astept sa-l vad in “haine” de serie.

 

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.