OFICIAL: Ferrari 458 Speciale – O noua lectie de tehnologie

Din cand in cand, Ferrari face cumva si arata varfuri de tehnologie pe anumite modele, fie ele de strada sau experimentale.

Si adevarul e ca au intarziat destul cu versiunea extrema a lui 458 Italia. Stiti seria relativ recenta, a fost 360 Challenge Stradale, 430 Scuderia, iar acum… acum au schimbat iar denumirea. Se numeste Ferrari 458 Speciale, e chiar special si vine cu plus de putere, performante, dinamica si alte plusuri, inclusiv de pret. E frumos ca putem vedea cat de tare pot impinge performantele unui motor si asa ultraperformant si cum pot face o masina cu mai putini cai sa fie mai rapida decat una mult mai puternica, din propria gama.

Ferrari 458 Speciale 11 OFICIAL: Ferrari 458 Speciale   O noua lectie de tehnologie

458 Italia a fost lansat acum 4 ani, cu un V8 de 4,5 litri si 578 CP. Patru ani mai tarziu, pe noul Ferrari 458 Speciale, acelasi V8 este convins sa livreze 605 CP, tot la 9.000 rpm, cuplul ramanand neschimbat (540 Nm/6.000 rpm). Asta pe langa un kit de aerodinamica activ, modificari de suspensie, de transmisie, totul calibrat pentru performanta pe circuit si control mai bun pe sosea. Legat de acest ultim aspect, Ferrari introduce Side Slip angle Control (SSC), un modul electronic care foloseste sisteme deja existente pentru a gestiona mai bine derapajele laterale.

Ferrari 458 Speciale 41 OFICIAL: Ferrari 458 Speciale   O noua lectie de tehnologie

Si chiar daca LaFerrari este varful de tehnologie, iata ca Ferrari 458 Speciale se lauda cu cea mai buna valoare de acceleratie laterala atinsa vreodata de un model Ferrari de serie.

Iata si cifrele. Ferrari 458 Speciale ajunge la 100 km/h in doar 3 secunde, cu 0,4 secunde mai bine decat 458 Italia. Poate nu vi se pare cine stie ce mare castig, dar ganditi-va ca este cam la fel de rapid ca LaFerrari (963 CP) sau Lamborghini Aventador.

De asemenea, Ferrari 458 Speciale ajunge la 200 km/h in 9,1 secunde. Viteza maxima nu este specificata, dar vreo 330 km/h este suficient.


 

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.