Salonul Auto Moto debuteaza in Bucuresti

Salonul Auto Moto (SAM) 2014 își va deschide porțile pe data de 2 aprilie, în Piața Constituției din București. În weekendul 5 – 6 aprilie, pe lângă zeci de mașini și motociclete noi, spectaculoase vehicule unicat și standuri cu piese și accesorii, organizatorii au pregătit – în zona exterioară a expoziției – diverse evenimente, parade moto și retro, precum și un generos spațiu dedicat autoutilitarelor.

Vizitatorii Salonului Auto Moto București vor putea admira, studia și compara zeci de autoturisme noi, motociclete și accesorii expuse în cei 9.000 mp acoperiți, dar și vehicule utilitare, motociclete și mașini tunate poziționate în spații exterioare special amenajate.

Salonul Auto Moto 2013 art1 Salonul Auto Moto debuteaza in Bucuresti

Pe lângă vehiculele expuse, toți cei prezenți la SAM 2014 vor avea ocazia să asiste la demonstrații spectaculoase de drift și burnout. Acestea vor fi susținute de piloți de renume, campioni de raliu și ași ai volanului. Titi Aur, de opt ori câștigător al Campionatului Național de Raliuri, Vali Porcișteanu, campion național absolut de raliuri în 2011 și cel mai bine clasat pilot român în ultimii 5 ani și Sorin Ene, pilot profesionist de drift, vicecampion național și fondator al primei școli de drift din România vor uimi asistența cu talentul și îndemânarea lor. Atât sâmbătă, 5 aprilie, cât și duminică, 6 aprilie, în reprezentrații succesive, Titi Aur, fondator al școlii de conducere defensivă și pilotaj, va invita norocoșii aflați în zona de drift a SAM să îl însoțească la bordul bolidului său în timpul demonstrațiilor.

SAM Salonul Auto Moto 2013 art3 Salonul Auto Moto debuteaza in Bucuresti

Pasionații de tuning își vor putea expune vedetele pe două sau patru roți în care au investit timp, bani și suflet în spațiul exterior special amenajat pentru ei în fața Palatului Parlamentului, la doar câțiva pași de zona rezervată spectacolelor de drift și burnout. Organizatorii Salonului Auto Moto promit și un concurs cu premii substanțiale, special dedicat posesorilor de mașini tunate și motociclete. În weekendul 5-6 aprilie, odată cu achiziționarea unui bilet de intrare, fiecare vizitator va primi și trei taloane pe care va putea vota cea mai frumoasă mașină, cea mai frumoasă motocicletă și, cum altfel, cea mai frumoasă hostess. La finalul expoziției vor fi anunțați câștigătorii cărora li se vor înmâna premii consistente.

SAM Salonul Auto Moto 2013 art2 Salonul Auto Moto debuteaza in Bucuresti

Organizatorii SAM 2014 au decis ca în acest an să dedice motocicliștilor o serie de manifestări care au rolul de a susține și dezvolta fenomenul moto din România. Astfel, în zilele de 5 și 6 aprilie, toți cei care vor sosi la Salonul Auto Moto pe motocicletă vor primi ACCES LIBER atât pentru ei cât și pentru un însoțitor. Bonificația în valoare de 40 de lei nu este singura surpriză plăcută oferită motocicliștilor de organizatori. Toți cei care doresc să își vândă vehiculul pe două roți îl vor putea expune gratuit într-o arie special amenajată.

Salonul Auto Moto 2013 art3 Salonul Auto Moto debuteaza in Bucuresti

În plus, vizitatorii care au în plan achiziționarea unui vehicul nou vor fi întâmpinați de IMPULS-Leasing cu o ofertă atractivă de finanțare. Astfel, în perioada 2 – 20 aprilie, partenerul SAM 2014 va încheia contracte de leasing cu o dobândă de numai 4,9%. Oferta este valabilă pentru clienții care vor încheia cu IMPULS-Leasing un contract de finanțare cu avans minim de 10% și o perioadă de derulare de 1 până la 5 ani. Valoarea reziduală este cuprinsă între 0% și 20%.

Salonul Auto Moto 2013 art7 Salonul Auto Moto debuteaza in Bucuresti

În același timp, compania D&CA Insurance Broker anunță o ofertă specială care se va derula în timpul Salonului Auto Moto 2014. Toți cei care doresc să încheie o poliță de răspundere civilă auto (RCA) vor beneficia de o reducere de 10% față de tariful standard, în timp ce pentru polițele CASCO va fi disponibilă o reducere chiar mai mare, de până 15% in funcție de societatea de asigurare aleasă.

Cei implicați în comerțul cu autovehicule pot beneficia, grație ofertei DC&A Insurance, de o reducere de până la 20% pentru asigurarea bunurilor expuse în showroom.

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.