Peugeot Exalt Concept – Pregatiri pentru o berlina mare

Peugeot Exalt, ultimul concept al constructorului francez, prefigureaza o berlina de clasa mare, ceea ce ma face sa cred ca am putea vedea in urmatorii ani un inlocuitor pentru modelul 607.

Peugeot se descurca excelent la design, in special al conceptelor, asa ca Exalt arata foarte bine. Inca de la prima privire observam finisarea in otel mat, nepolisat, modelat, spun francezii prin “bataie” traditionala, cu ciocanul. Poate nu-i chiar asa, dar imi place ideea, masina pare mult mai organica in acest fel. Si daca va intrebati ce-i cu spatele colorat, acesta este acoperit cu un material textil, care sugereaza pielea de rechin la nivelul texturii. Se spune ca ajuta mult si la aerodinamica, alaturi de liniile caroseriei concepute special pentru asta.

Peugeot Exalt Concept 41 Peugeot Exalt Concept   Pregatiri pentru o berlina mare

Interiorul se vrea, la fel, cat mai organic, cu materiale naturale, de unde si abundenta de lemn si fibre textile. Vedem iar caracteristica Peugeot prezenta deja pe mai multe modele de serie, cu volan mic si bordul vizil pe deasupra volanului, nu prin el.

Peugeot Exalt Concept 61 Peugeot Exalt Concept   Pregatiri pentru o berlina mare

Trenul de rulare al lui Peugeot Exalt, care cantareste 1,7 tone, este HYbrid4, adica avem sub capota un motor de 1,6 litri THP, cu 270 CP, rafinat de Peugeot Sport, iar puntea spate este antrenata de un motor electric de 68 CP. Ansamblul poate rula cu ambele motoare in functiune sau doar cu cel electric pe mici distante.

Peugeot Exalt Concept 51 Peugeot Exalt Concept   Pregatiri pentru o berlina mare

Ar fi frumos in serie, nu? Chiar fara acest otel mat, fara pielea de rechin si interiorul cu lemn. Pur si simplu, liniile exterioare arata foarte bine.

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.