Renault Clio Estate – Test Drive – Stil utilitar

Clio Estate este un break de clasă mică. Dar este un automobil modern, care respectă ultimele norme de siguranță, care oferă echipamente variate de confort și care cântărește 1,2 tone la gol. Și nici nu este atât de mic, afișând o lungime de aproape 4,3 metri, cam cât a unui model compact. Dar, cu toate acestea, în combinație cu motorul diesel de 1,5 litri și 90 CP, consumă în medie 3,5 l/100 km, conform oficialilor. OK, știm cu toții că normele după care sunt calculate aceste cifre nu au nicio legătură cu realitatea, care este mult mai pesimistă, însă chiar și în aceste condiții performanțele economice ale acestui model par a se lua la trântă cu prețul în continuă creștere al combustibilului.

Cu aceste gânduri, am resetat computerul de bord de îndată ce am preluat mașina de la sediul Renault. Pentru o perioadă, traficul mai degrabă lejer din Bucureștiul unei ore 15:00 a făcut ca cifra de consum mediu afișată de computerul de bord după câțiva km să fie mai mică de 5 l/100 km. Ulterior, în urma unui semafor atât de aglomerat încât până şi sistemul start-stop a refuzat să mai funcționeze, am ajuns la destinație cu 5,2 l/100 km.

Renault Clio Estate test drive 25 Renault Clio Estate   Test Drive   Stil utilitar

A doua zi dimineață, am pornit pe la ora 9 pentru a traversa Bucureștiul. În primii kilometri ne-am blocat într-un ambuteiaj în zona Vitan. Pe o vreme destul de mohorâtă, cu un start-stop care a refuzat inițial să intre în funcțiune, consumul a trecut de 10 l/100 km – singura dată pe parcursul acestui test. Scăpând însă de acest ambuteiaj, și cu un motor încălzit la parametri, consumul a scăzut constant, până a ajuns la valoarea de 6,2 l/100 km la atingerea destinației, în zona de nord a Capitalei, în preajma Grădinii Zoologice. Și cam pe acolo am cifra consumul urban (dar, atenție, în aglomeratul București) al acestui model, după cum avea să ne confirme computerul de bord și cu alte ocazii pe parcursul unei săptămâni de test.

Renault Clio Estate test drive 8 Renault Clio Estate   Test Drive   Stil utilitar

În oraș, consumul automobilului nostru ar putea fi comparabil cu al unei Dacii Logan sau Sandero, poate chiar cu un avantaj de partea modelelor românești, datorită unor mase proprii mai reduse. În cazul unor trasee interurbane însă, situația se schimbă, Clio venind cu avantajul unei aerodinamici mai atent studiate.

La prima ieșire în afara orașului, am găsit un drum liber și am vrut să vedem cam care este consumul minim pe care l-am putea obține la o deplasare (cât de cât) normală. Am setat cruise controlul la 60 km/h, în treapta a patra (1500 rpm) și, după câțiva km, computerul arăta 2,8 l/100 km. La 90 km/h, de data aceasta în treapta a cincea (1750 rpm), cifra a urcat până la 3,5 l/100 km, foarte aproape de cei 3,2 l/100 km promiși de Renault în fișa tehnică. Desigur, în viața reală nu vei putea menține constant această viteză pe tot parcursul deplasării, fiind necesare depășiri, frânări etc., dar, într-un regim economic, automobilul va consuma sub 5 l/100 km, ceea ce se traduce în posibilitatea de a parcurge aproape 1000 km cu un singur plin de combustibil.

Renault Clio Estate test drive 5 Renault Clio Estate   Test Drive   Stil utilitar

În regim de autostradă, deși consumul crește, așa cum era de așteptat, valorile rămân totuși mai mult decât rezonabile. La 130 km/h, în ultima treaptă de viteză, motorul funcționează la puțin peste 2600 rpm, iar computerul de bord ne arată un maxim de 5,5 l/100 km, cu două persoane plus bagaje la bord. La 140 km/h, adică limita bunului simț pe puținii kilometri de autostradă românești, turometrul urcă spre 2800 rpm, iar consumul sare până la 6,4 l/100 km, rezistența aerului la înaintare spunându-și cuvântul.

Renault Clio Estate test drive 2 Renault Clio Estate   Test Drive   Stil utilitar

Cu alte cuvinte, puține sunt cazurile în care micul break poate fi pus în încurcătură. Volumul rezervorului, de 45 de litri, asigură o autonomie respectabilă în orice condiții, iar consumul este cu adevărat optimist. Este adevărat, pe parcursul testului, noi nu am abuzat de pedala de accelerație, dar nici nu am apelat la un stil de șofat evident economic. Singura problemă în cazul acestei versiuni este prețul, cu 1400 de euro mai mare decât în cazul motorizării pe benzină de 0,9 l și 90 CP. Însă, dacă aveți multe drumuri de făcut, acest automobil poate fi pentru dumneavoastră.

Despre autor

Pasionat de automobile de pe vremea cand mai repede vedeai pe strada un Buick decat un BMW - de unde si atractia deosebita pentru masinile americane clasice. Jurnalist auto din anul 2000, de cand a colaborat in special cu revistele Auto Test, Auto Mondial si Autoshow.