Vanzări fenomenale în Cuba – 50 mașini în 6 luni!

Știți cam cum arată parcul auto al Cubei, nu? Modele americane din anii ’50, care ar extazia orice pasionat de modele clasice. În ultimii 50 de ani, cubanezii n-au avut voie să importe mașini, pentru că.. Fidel Castro și comunism.

Acum însă, Raul Castro a decis să liberalizeze importul de mașini noi, așa că mulți cubanezi și-au făcut speranțe că vor putea avea – în sfârșit – o mașină nouă, modernă. Greșit! Într-un stil specific, guvernul cubanez a reușit să omoare importurile înainte de debut, prin taxe exorbitante. Rezultatul? În primele 6 luni ale acestui an, dealerii din Cuba au vândut 50 de mașini și 4 motociclete (!!) Asta pentru că un Peugeot 206, de exemplu, are un preț de 91.200 dolari, iar dacă vrei ceva mai mare, adică un Peugeot 508, ai nevoie de 262.000 de dolari. Cu prețul astă întri în gama Ferrari în Europa. Iar în Cuba, bugetarii aduc acasă cam 20 de dolari/lună.

Masini Cuba 2 Vanzări fenomenale în Cuba   50 mașini în 6 luni!

Autoritățile cubaneze justifică taxele enorme prin faptul că vor folosi 75% din ele pentru revitalizarea transportului public, mult subdezvoltat la acest moment. Numai că, așa cum s-a demonstrat, le mai trebuie câțiva economiști competenți care să-i convingă de niște idei absolut logice pentru orice alt om.

foto: insidejourneys.com

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.