Renault Kadjar 1.2 TCe – Nerv moderat

După ce am testat versiunea echipată cu propulsorul  de 1,6 litri dCi, am fost curios să văd și cum se comportă Kadjar cu singurul motor pe benzină din ofertă, unul însă la fel de puternic ca diesel-ul de 1,6 litri. Este vorba despre motorul de 1,2 litri TCe, în patru cilindri, oferit cu 130 CP, deocamdată fără posibilitatea de a-l comanda la pachet cu tracțiunea integrală.

SUV-urile pe benzină, în special cele de clasă compactă nu sunt deloc comune în peisajul segmentului, pentru că vin la pachet cu un consum sensibil mai mare, în special la rularea mai dinamică. Este adevărat că sunt mai accesibile, dar parcă tot nu compensează nivelul crescut al consumului. Am testat această versiune în ideea de a vedea cum se prezintă un motor din curentul downsizing pe un SUV de aproape 1,4 tone.

Renault Kadjar 1.2 TCe Test Drive 41 Renault Kadjar 1.2 TCe – Nerv moderat

Motorul produce 130 CP la 5.500 rpm și 205 Nm/2.000 rpm. Puterea pare suficientă, dar cuplu nu prea. Și se simte. Orice repriză mai serioasă necesită retrogradare, în rest, motorul poate sta la turații foarte mici, în treapta a șasea, fără să protesteze prin vibrații de subturare. Primele trei trepte aduc performanțe dinamice bune, cu 10,1 secunde pănă la 100 km/h. Viteza maximă ajunge la 192 km/h. Ideea este că trebuie să lucrezi cu schimbătorul și cu turațiile mari pentru a avea un ritm dinamic, evident mult mai mult decât în cazul diesel-ului.

Renault Kadjar 1.2 TCe Test Drive 161 Renault Kadjar 1.2 TCe – Nerv moderat

La nivel de consum, micul TCe se descurcă bine, atâta timp cât ai grijă de accelerație. Francezii spun un 6,8 litri/100 km în regim urban, eu am obținut un 9 l/100 km în aglomerație, cu sistemul Start/Stop în funcțiune. Ca la orice motor de cilindree mică, consumul crește mult când te împrietenești serios cu accelerația. În afara orașului, poți ajunge și la 8 litri/100 km, dacă ignori modul eco la accelerații și treci de 120 km/h.

Renault Kadjar 1.2 TCe Test Drive 101 Renault Kadjar 1.2 TCe – Nerv moderat

Propulsorul se aude bine și discret, e plăcut să-l turezi, dar după ce ai condus diesel-ul pare lent, deși e la același nivel de putere. Chiar și performanțele sunt asemănătoare, dar se obțin diferit și se simte.

În altă ordine de idei, m-am jucat cu parcarea automată. Am făcut câteva laterale perfecte, dar îmi pare că se duce prea aproape de mașina din spate, senzorii sunt deja înnebuniți când sistemul îți spune să oprești și să cuplezi prima treaptă. În rest, are și o funcție care te scoate din parcare, pe acceași ideea, ea face tot până când poți ieși în siguranță cu fața, apoi decuplează automat și îți predă complet controlul. Oricum, multe parcări, de fiecare dată au ieșit excelent.

Renault Kadjar 1.2 TCe Test Drive 210 Renault Kadjar 1.2 TCe – Nerv moderat

Prețul mașinii pornește de la 17.600 euro, iarăși dacă este să facem comparație cu un best seller al segmentului, Tucson, sunt aproape 5.000 euro în plus pentru coreeană. Așadar, Kadjar are toate șansele să-i calce pe urme fratelui mai mic, Captur, din punct de vedere al vânzărilor.

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.