Peugeot 308 1.6 HDi – Test Drive – Atractie franceza

Noul Peugeot 308 este pe val in acest an, cel putin. Si asta e bine pentru constructorul francez, care are de recuperat in clasa compacta si isi pune sperantele intr-un model reusit ca design si dublat de cateva complicatii specific frantuzesti. Evident, ajuta si titlul Car of the Year 2014, pe care modelul 308 l-a castigat detasat.

Primul si cel mai important avantaj al noului Peugeot 308 este designul. Fluent, sofisticat, cu faruri inspirat fragmentate si stopuri pe aceeasi idee ca ale lui 208, dar mult-mult mai frumoase, cu o nervura laterala de efect care sfarseste chiar in interiorul celor doua proeminente ale lor. Cel putin in ultimii ani, este de departe cel mai frumos model al francezilor.

Peugeot 308 Test Drive 46 Peugeot 308 1.6 HDi   Test Drive   Atractie franceza

Mi-a placut mult si interiorul, desi aici exista si probleme, in special de ergonomie. Tot in ideea lui 208, tabloul de bord este pozitionat deasupra plansei de bord, pentru a putea vedea ceasurile peste volan, nu prin interiorul lui. O idee care imi place, mai ales ca vine la pachet (era inevitabil) cu cel mai mic volan pe care l-am vazut pe o masina de volum. Este incredibil de mic, tesit la baza, exact un volan sport pe care iti face placere sa-l manevrezi, in conditiile in care si raportul directiei este acordat foarte bine. Aproape trei ture dreapta-stanga, nu simti in nici un moment ca are o cursa prea lunga. Daca si butoanele pentru limitator si cruise-control ar fi fost puse pe el, ar fi fost perfect.

Peugeot 308 Test Drive 231 Peugeot 308 1.6 HDi   Test Drive   Atractie franceza

Daca tot au inovat cu acest aranjament neconventional, banuiesc ca au fost luati de val si nu s-au mai putut opri la timp, altfel nu-mi explic de ce au pus turometrul… invers, cu acul pornind din partea dreapta. Te dezorienteaza la inceput si ai nevoie de o perioada ca sa-l poti citi cum trebuie. O gaselnita inutila, zic eu.

Peugeot 308 Test Drive 241 Peugeot 308 1.6 HDi   Test Drive   Atractie franceza

Consola centrala este curata si arata bine asa, cu doar doua linii de comenzi, buton de volum si butoane pentru incalzirea lunetei si degivrarea parbrizului. Mi-a placut instant display-ul tip tableta, cu ecran mat, montat foarte inspirat in forma gerometrica a aeratoarelor. Ecranul este mat, nu are margini care sa-l cuprinda, perfect la nivel estetic.

Peugeot 308 Test Drive 411 Peugeot 308 1.6 HDi   Test Drive   Atractie franceza

Insa si aici este o problema. Comenzile climatizarii sunt digitale, afisate ca parte a meniului pe acest display. In primul rand trebuie sa ajungi la afisajul climatizarii si apoi sa setezi temperatura digital. Este dificil si peste mana, mai ales ca trebuie neaparat sa-ti muti privirea in jos, pe display. Plus ca trebuie sa nimeresti exact butonul putin mai mare decat varful degetului. O complicatenie mult exagerata, ca urmare deseori enervanta.

Peugeot 308 Test Drive 431 Peugeot 308 1.6 HDi   Test Drive   Atractie franceza

In rest, scaune decent de moi, confortabile, cu sustinere laterala exact cat sa te faca sa te simti bine fixat si spatiu convenabil in spate. Un minus pentru portbagaj, a carui podea este exact la nivelul deschiderii hayonului, fara nici un fel de adancitura.

Motorul pe care l-am avut la dispozitie este probabil cel mai echilibrat din gama. 1,6 e-HDi, cu 115 CP, suficient de puternic si mai mult decat economic. Dealtfel, propulsorul este unul dintre cele mai apreciate printre fanii dieselului de cilindree relativ mica. Rafinat, silentios si cu reactii bune, motorul francezilor este completat de o cutie de viteze manuala, cu 6 trepte, careia i se poate reprosa cursa relativ imprecisa a schimbatorului (schimbator care arata foarte bine).

Peugeot 308 Test Drive 161 Peugeot 308 1.6 HDi   Test Drive   Atractie franceza

Ca idee, am obtinut un consum de 6,3 litri/100 pe o distanta de 48 km, majoritatea parcursi in aglomeratiile de dimineata si dupa-amiaza. Mie mi se pare o valoare foarte buna. E adevarat, Peugeot comunica un consum urban oficial de 4,2 l/100 km, dar ei nu stiu ce inseamna traficul din Bucuresti intr-o dimineata cu ploaie. In extraurban, cifra oficiala este de 3,3 litri/100 km, cu pretul unei viteze maxime de 90 km/h.

In rest, motorul face fata unor depasiri mai rapide si ofera performante decente: 10,2 secunde pana la 100 km/h si 196 km/h viteza maxima.

Tinuta de drum este tipic frantuzeasca, adica accentul pus pe confort, dar cu suspensiile bine echilibrate, astfel incat sa nu-ti dea prea des senzatia ca ai fi vrut mai multa fermitate. O setare buna.

Peugeot 308 Test Drive 391 Peugeot 308 1.6 HDi   Test Drive   Atractie franceza

Pretul acestui model porneste de la 18.171 euro, chiar 16.081 euro cu promotia actuala a celor de la Trust Motors, ceea ce reprizinta o valoare buna, avand in vedere ca, la acesti bani, pe langa HDi-ul de 115 CP, primesti urmatroarele echipamente de serie: ABS, ESP, aer conditionat, airbag-uri frontale, laterale si tip cortina, lumini de zi cu LED, geamuri electrice fata, computer de bord, detector presiune in pneuri, oglinzi reglabile electric si incalzite, cruise control si limitator de viteza si inchidere centralizata cu telecomanda.

Peugeot 308 vine insa cu multe motoare si, mai ales, derivatii peste derivatii ale acestora, asa ca va faceti o idee clara despre preturi aici, pe site-ul oficial.

In concluzie, o optiune serioasa in clasa compacta. N-a fost cazul cu generatia veche, dar noul model este cu totul altceva si francezii l-au gandit mult mai bine.

Despre autor

Jurnalist auto, 11 ani de experienta in presa scrisa, TV si online. Fondator al blogului Motorstory.ro, in 2008.